MOARTE

Ar putea viruşii, războaiele, foametea şi deşeurile toxice ajuta cauza extincţiei umane?

Nu. Epidemiile de fapt măresc rezistenţa unei specii dacă suficienţi indivizi reuşesc să le supravieţuiască. Noi fiind peste şase miliarde, nici un virus nu ar putea să ne doboare pe toţi. O proporţie de mortalitate de 99.99% tot ar lăsa 670 000 de supravieţuitori imuni în mod natural liberi să se reproducă, iar în mai puţin de 50 000 de ani ne-am afla din nou aici. Pentru ca o boală să menţină populaţia umană la numărul de acum, peste 200 000 dintre noi ar trebui să îi sucumbe, zilnic. Suferinţa şi moartea nu pot contribui constructiv, ci doar răni.

Milioane de oameni au murit în războaie şi totuşi familia umană continuă să se mărească. Cel mai adesea, războaiele încurajează atât învingătorii cât şi învinşii să repopuleze. În prezent, când o invazie militară este anticipată, băncile de spermă îşi măresc rapid depozitele. Rezultatul net al războiului este în general o creştere mai degrabă decât o scădere a numărului total al populaţiei.

Problema penuriei de resurse este abordată prin recurgerea la ucideri în masă numite războaie, dar rezultatele sunt doar temporare. Pe lângă că este nepractic, a ucide oameni este imoral. Nu ar trebui să fie considerată o metodă de a îmbunătăţi condiţiile de viaţă pe Pământ.

Moartea pe scară masivă a umanităţii, anticipată de atât de mulţi drept rezultat al incapacităţii resurselor planetei de a mai face faţă cerinţelor noastre, este ceea ce Mişcarea pentru Extincţia Voluntară a Umanităţii speră să evite.

Posibil este totuşi ca VHEMT să nu reuşească să împiedice catastrofa ecologică. De aceea, cuplurile care se gândesc să procreeze ar dori poate să ia în considerare posibilitatea că îşi vor condamna urmaşul la o calitate a vieţii în deteriorare rapidă şi o moarte oribilă în condiţii greu de imaginat.

Acum să-mi spună fiecare dintre voi
ce aţi fi vrut să fiţi când vă faceţi mari
dacă predecesorii voştri nu v-ar fi condamnat
la o pustietate dezastruoasă

REZUMAT: A mări în mod intenţionat rata mortalităţii nu va micşora densitatea populaţiei. Mulţi susţin creşterea ratei mortalităţii pentru a reduce numărul populaţiei. Totuşi, după cum ne arată istoria, creşterea mortalităţii duce la creşterea natalităţii. Promovarea libertăţii reproductive, a oportunităţilor economice şi a educaţiei va micşora masele mai repede şi mai uşor.

Secerătorul Necruţător să fie oare salvatorul?

O va salva oare super-eroul Secerătorul Necruţător pe preţioasă noastră Gaia în ultimul moment de la catastrofa ecologică? Vor culca oare la pământ loviturile coasei lui mortale milioanele de oameni înainte ca noi să ne distrugem pe noi înşine şi planeta în acelaşi timp?

Agiotanţii Secerătorului, Foametea, Boala şi Războiul, cărora li s-a alăturat în ultima vreme şi vărul lor mutant numit Plutoniu seceră la fel de repede ca şi înainte; nu au ţinut pasul cu creşterea rândurilor noastre.

Și totuşi, în ciuda modalităţilor sumbre ale Morţii de a încetini creşterea populaţiei umane, sunt unii care se declară pentru folosirea a mai multora dintre serviciile sale, spre beneficiul tuturor. Ei încearcă să-i creeze Secerătorului o imagine pozitivă.

Unul dintre ei este Pentti Linkola din Saaksmaki, Finlanda care, citat în Wall Street Journal (1) spune că încă un război mondial ar fi "o ocazie fericită pentru planetă... Dacă ar exista un buton pe care aş putea apăsa, m-aş sacrifica pe mine însumi fără ezitare dacă asta ar însemna că milioane dintre noi vor muri".

N-a spus totuşi câte milioane ar trebui să fie, dar chiar şi 80 ar neutraliza creşterea demografică doar timp de un an. Totuşi, asta n-ar salva-o pe Gaia, şi-apoi am rămâne şi cu toate cadavrele astea de care ar trebui să scăpam cumva... Bleah! Până şi Garrett Hardin, care declarase că a-i hrăni pe cei ce flămânzesc înseamnă a crea şi mai mulţi flămânzi, a ezitat la auzul filozofiei radicale a lui Linkola: "Cred că există alte căi de explorat înainte de a încerca o abordare dură" a răspuns el cu prudenţă.

Weekly World News (2) scrie despre doi chimişti francezi, Henri Mevel şi Jean-Michel Dupont care se zice că ar plănui să otrăvească fiecare individ uman de pe această planetă pentru a o salva de "ravagiile poluării şi supra-populării". Marc Jubert de la Interpol recunoaşte: "Nu ştim exact cu ce se ocupă Mevel şi Dupont, dar dacă nu-i oprim la timp, rezultatele vor fi devastatoare... Ei sunt poate nebuni, dar nu sunt proşti."

Dar noi credem că, chiar şi cu reţeaua lor de "2000 de activişti radicali pentru mediu din toată lumea", ei nici nu se apropie de a obţine rezultate ca cele posibile prin apăsarea butonului magic al lui Linkola: un modest procent de 2% dintre noi.

Un articol din Newhouse News Services (3) despre fostul director de operaţiuni anti-teroriste al CIA, Vincent M. Cannistraro, se regăseşte deasemenea în Weekly World News. El întrevede "oameni de ştiinţă foarte educaţi... (într-o) reţea clandestină bine organizată de celule de lucru unde ei dezvoltă tehnologii menite să diminueze sau chiar elimine rasa umană de pe Pamant". Articolul menţionează şi VHEMT cu speranţa de a da credibilitate acestei fantezii.

Se prea poate să existe celule de lucru bine finanţate în care oameni de ştiinţă să lucreze spre a elimina largi mase de oameni, dar salvarea planetei Pământ nu este probabil unul dintre motivele lor.

Biserica Eutanaziei promovează ceea ce mulţi cred că este scopul VHEMT când aud prima data de noi: sinucidere de dragul Pământului. Fondatorul Chris Korda, în buletinul lor electronic "Snuff it", îi încurajează pe cei care sunt cu adevărat dedicaţi salvării planetei să se sinucidă. Biserica oferă şi câteva metode creative pentru a ajuta cauza extincţiei umane voluntare.

Frontul Pentru Eliberarea Gaiei (5) ar dori ca oamenii să se omoare unii pe alţii cum se întâmplă în războaie, dar de preferinţă prin "luptă corp la corp sau, chiar mai bine, prin arme biologice care omoară doar oamenii".

Dar, indiferent câte milioane ar fi sacrificate de către Secerătorul Necruţător şi pentru ce motive, beneficiile aduse Gaiei ar fi minime. De fapt, o rată mare a mortalităţii duce la o rată mare a natalităţii, adesea rezultând în cele din urmă într-o creştere netă a populaţiei. Explozia ratei natalităţii după război înlocuieşte rapid pierderile de vieţi omeneşti atât de partea învingătorilor cât şi a învinşilor.

În Planeta Sălbatică (6) Les U. Knight examinează efectele infamei ciume bubonice asupra demografiei civilizaţiei occidentale: "Imediat după acest mic hop, rândurile noastre au început să crească exponenţial. Revoluţia industrială a fost fără îndoială un factor care ne-a permis să inmugurim până la punctul de spargere, dar Moartea Neagră ar putea fi factorul determinant al dorinţei noastre de reproducere iepurească. Scrisă în memoria noastră colectivă a rămas groaza morţii pe scară de masă a celor de-un neam cu noi. Reacţia noastră ca specie a fost, natural, să ne reproducem în disperare."

Pentru a lupta cu această fertilitate excesivă, concluzionează el, "... libertatea reproductivă, oportunităţile economice şi accesul la educaţie sunt metode mult mai eficiente pentru a îmbunătăţi raportul oameni-natură decât promovarea morţii ar putea fi vreodată."

Nu, Secerătorul Necruţător nu este cavalerul în armură strălucitoare al Gaiei pentru că el pur şi simplu nu poate ucide barza. Noi suntem potenţialii ei salvatori. Dacă îndeajuns de mulţi membri ai familiei umane devin vehemenţi pentru conservarea vieţii pe Pământ, Gaia are o şansă reală.

Referinţe în engleză:
(1) Wall Street Journal, Milbank, Dana, 20 Mai 1994, pag A4.
(2) Weekly World News, 6 August 1991, pag 33.
(3) Newhouse News Service, Tilove, Jonathan, The Grand Rapids Press, 14 Aprilie 1991, pag E4.
(4) Snuff It, Korda, Chris, primăvara 1994, Biserica Eutanasiei, POB 261 Somerville MA 02143.
(5) These EXIT Times, Nr. 2, 1992, pag 12
(6) Planeta Sălbatică, (deschide un document pdf) Knight, Les U., Iarna 1992/93, pag. 76-77. Cenozoic Society, Inc., POB 455, Richmond VT 05477.

Nu va dispărea oare filozofia VHEMT atunci când toţi adepţii ei vor muri?

Dacă o idee nu are suficientă valoare pentru a putea fi transmisă mai departe altfel decât prin introducerea cu forţa în minţi tinere, probabil că merită să fie uitată.

Conştiinţa nu se transmite genetic. Fiecare voluntar şi suporter VHEMT este rezultatul unui cuplu care s-a reprodus şi, totuşi, noi am decis să nu ne reproducem. Adesea, am ajuns la această decizie independent şi fără a ne lăsa influenţaţi de familie şi prieteni.

Conceptul extincţiei umane voluntare are un parcurs propriu. Este o idee al cărei timp a sosit, deşi poate puţin cam târziu.

S-ar părea că întreaga noastră civilizaţie industrială ar fi un cult al sinuciderii. Simptomele ne înconjoară.

Ne propulsăm corpurile încoace şi încolo în cutii fragile de metal, la viteze potenţial fatale, fără să stăm pe gânduri.

Ingeram atât de multă otravă încât oasele noastre nu ar satisface standardele guvernamentale pentru carnea de porc.

Smulgem fire din ţesătura de viaţă a planetei, sărim pe ea ca pe o trambulină şi ne aşteptăm să continue să suporte greutatea noastră mereu în creştere. Puţini observă că nu există plasă de siguranţă.

Am putea, dimpotrivă, să venim în întâmpinarea vieţii: extincţia umană voluntară oferă un leac sănătos dorinţei colective de moarte a umanităţii.

Este probabil întrebarea pusă cel mai frecvent. Întrebare rezonabilă de altfel: din moment ce suntem atât de nocivi oricărui habitat natural pe care ajungem să-l ocupăm, de ce să nu ne oprim?

Sunt mai multe motive pentru care controlul retroactiv al reproducerii nu face parte din VHEMT.

Cum am explicat anterior, soluţia creşterii intenţionate a ratei mortalităţii pentru salvarea planetei este analoagă încercării de a scăpa o barcă de la scufundare aruncând apa peste bord fără a astupa gaura mai întâi. Oamenii inundă planeta de două ori mai repede decât o părăsesc.

E de ajuns de greu să-i convingem pe oameni să ia în considerare posibilitatea de a nu procrea. A promova moartea din orice altă cauză decât de bătrâneţe ar fi ceva cu adevărat complicat. Este imposibil să convingem suficient de mulţi oameni să se sinucidă încât să conteze în balanţa demografică, mai ales când vom fi prea morţi pentru a putea vorbi. Sinuciderea nu ne permite să convingem prin propriul exemplu.

Moartea vine suficient de repede oricum - mult prea repede pentru mulţi dintre noi. După ce muncim din greu aproape toată viaţa, o duzină de ani la pensie nu e prea mult de cerut. Putem dedica aceşti ani cauzelor umanitare şi ecologice.

A scurta cu câteva decenii viaţa unei persoane deja existente evită mult mai puţini ani de impact uman asupra mediului decât a nu aduce pe lume o fiinţă nouă - una care are potenţial de a se reproduce la rândul ei.

Avem responsabilitatea de a contribui constructiv la lumea în care trăim atât de mult cât putem înainte de a muri. A lăsa această muncă pe seama generaţiilor viitoare ar fi iresponsabil.

Există şi riscuri existenţiale pentru umanitate.
O analiză a scenariilor extincţiei umane şi a riscurilor asociate
Nick Bostrom, Departamentul de Filozofie, Universitatea Yale

James Lovelock constată că am depăşit punctul de neîntoarcere pe drumul nostru către colapsul civilizaţiei şi moartea în masă a umanităţii. Articol în The Independent, 16 ianuarie 2006.